- Ceasul
Era odata un timp, intrusiv, limitat si nesfarsit, in acelasi timp. Timpul incepea cu "a fost odata" si sfarsea cu "va fi mereu asa"... Oamenii nu'l luau in seama, decat in situatiile in care graba era unica solutie de a veni in intampinarea unor impliniri. Si din graba asta a iesit in alta mare graba o inventie: instrumentul masurarii scurgerii timpului...
Se numea clepsidra si avea doua globuri suprapuse pline de nisip, nisip care se scurgea incet dintr-un glob intr-altul, printr-un canal ingust care le unea...
Asta era prima intrupare a timpului - nisipul din clepsidra. Viata insemna nisip; nisipul - grija, teama, graba, ignorare, fuga... Iubirea, fericirea si profunda contemplare a lucrurilor mici si frumoase s-au ascuns de teama nisipului, a grauntelor purtate de vant si a atentiei indreptate aproape exclusiv asupra clepsidrelor, si au ramas acolo, in spatele timpului, intr-un colt, plangand dupa atentie...
Mai tarziu, s-au inventat ceasornicele cele mari si grele, adevarate fortarete dedicate timpului palpabil, cu ticait sacaitor si enervant! Atunci au inceput oamenii a pune timpul in fata oamenilor, cerandu-si unii altora timp si graba.
"Pune ceasul sa sune" - isi strigau. "Scoala-teee, lenesuleee...", "Vezi ca maine avem ore!", bla, bla, bla. Si asa au aparut ceasornicele mici de perete si cele de noptiera. De parca n-ar fi fost destul ca rasunau din clopotnitele bisericilor si ale catedralelor, mai trebuia sa le auzim ticaitul si-n somn... Timpul tocmai devenise imbracaminte, vesta, pantalon, pijama... Peste tot, unde te uitai, numai timp si ceasuri, si graba, si dureri de cap. Ufff...
Omul a vazut cat de mult rau a facut, inventand ceasul, si a incercat sa-i finiseze fata. I-a pus branci mai micute, sculptate; i-a desenat cifre frumoase, elegante; i-a decupat mici gaurele cu alte branci si insemne - pe care le-a numit secundar, busola, etc. Apoi i-a adaugat gemulet de cristal si rama de aur sau argint, apoi a inceput a-l agata de incheietura mainii, ca podoaba. Era frumos si trist in acelasi timp... Ceasul a inceput a ticai in sange, a curge prin vene, a inclesta glezna mainii stangi... Timpul a devenit instrument de masura a iubirii...
"Deja au 2 ani de cand sunt impreuna. Se vor desparti." - spuneau babele obsedate de timp.
Dar dragostea nu gandea asa... Iubirea, fericirea si admiratia fata de dragalasenia lucrurilor si gesturilor mici au ramas ascunse, impasibile in fata timpului monstru cu masca de Rolex... Si asa au ramas unii oameni fara ceas la mana, fara ceas pe noptiera si fara teama de a nu pierde trenul. Mereu va fi alt tren, iar cand nu va mai fi, vom inventa unul: trenul fara ceasuri. - Era odata o femeie, o femeie frumoasa'ntre femei, sfanta'ntre femei, foarte desteapta'ntre femei si foarte neincrezatoare'ntre femei, toate astea in fata barbatilor.
Iar femeia asta mereu tragea concluzii alandala, le tragea de una singura, ba cu coada ochiului, ba cu capul sufletului, ba cu fundul trupului, facandu'le sa para fix pripite. Ca-i urata foc, ca-i imparateasa femeilor mai putin frumoase, ca nu merita un Fat Frumos, ca mrrr, ca sfrrr... Ea era totul, pentru cineva, un cineva care mereu incerca sa-i insufle ideea ca, de fapt, el e nimeni si ca ea e cineva. Ma rog, poate chiar asa si era, ea cineva, el nimeni, ea nimeni ala care era el, el cineva aia care nu se credea ea, si viceversa si tot asa, amandoi fiind exact fiinta vazuta de celalalt.
- Esti o femeie superba, spunea "cineva-necineva".
- Sunt urata foc, tu esti un baiat bun si superb, replica "necineva-cineva"
- Esti viata mea.
- Sunt chinul tau. Tu ma incarci cu viata.
- Frumoasa mea...
- Nu.
- Da!
- Nu!
- Da!!...
- Nu!!!
- Da, esti...
- N...
- ...taci!...
Si, intr-o buna zi, lui i s-a acordat dreptul de a-i admira uratenia... Iar toata uratenia aia s-a prabusit intr-o prelunga adoratie si s-a inchinat in fata imaginii ei!
Wednesday, July 17, 2013
Ceasul si Diana
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment